Untitled Document
     

 

INGINERIA

 

 

Este o mare profesiune. E fascinaţia de a vedea cum o plăsmuire a imaginaţiei se transformă, cu ajutorul ştiinţei, într-un plan pe hârtie. Ca apoi să se materializeze în piatră, metal sau energie. Ca apoi să creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru oameni. Ca apoi să ducă la creşterea standardului de viaţă şi la sporirea confortului. Acesta este înaltul privilegiu al inginerului.

Marea responsabilitate a inginerului în comparaţie cu cel de altă profesie este că operele lui se află sub văzul tuturor. Acţiunile lui se concretizează, pas cu pas, în material palpabil. El nu-şi poate îngropa greşelile ca medicul. El nu le poate face nevăzute şi da vina pe judecător ca avocatul. El nu-şi poate ascunde erorile cu pomi şi iederă ca arhitectul. El nu poate, ca politicianul să-şi ascundă lipsurile dând vina pe opoziţie, sperând că oamenii vor uita. Inginerul, pur şi simplu, nu poate nega că el a facut-o. Dacă lucrarea nu e bună, e condamnat...

Pe de altă parte, spre deosebire de medic, viaţa sa nu se scurge între oameni slabi. Spre deosebire de militari, nu distrugerea e scopul lui. Spre deosebire de avocat, nu-şi câştigă pâinea din conflicte. Inginerului îi revine menirea să îmbrace scheletul ştiinţei cu viaţă, confort şi speranţe. Desigur, pe măsură ce anii trec, oamenii uită care inginer este autorul lucrării, chiar dacă au ştiut odată. Sau un politician oarecare îşi pune numele pe ea. Sau oamenii o atribuie unui promotor care s-a folosit, de fapt, de banii altora... Pe când singur inginerul priveşte înapoi spre binele nesfârşit ce se desprinde din succesul său cu o satisfacţie pe care o cunosc puţine profesii. Iar verdictul colegilor săi este singura recunoaştere pe care şi-o doreşte.”

 

                                                (Herbert HOOVER, preşedinte al S.U.A. 1929-1933)